Omul cu î din i
Omul cu î din i
Cum au în casă marii scriitori români
Când am o conferință, interviu sau curs, potrivesc bine camera laptopului și mă uit cu atenție ca eu să fiu în centrul cadrului, să nu-mi iasă nimic din cap, vreo floare din planul doi, colțul televizorului sau al vreunui tablou. Ideea e să fie un cadru echilibrat. De cele mai multe ori, participanții la conferință, intervievații sau studenții cu care m-am mai întâlnit au văzut în stânga mea, deasupra umărului, un tablou cu flori albe și în dreapta o bucată de bibliotecă. De altfel, e de bine să se vadă câteva cărți în spate. La începutul pandemiei, înflorise o afacere …
7 interviuri care să te ajute să înțelegi mai bine pandemia și lumea
Vă prezint pe scurt șapte interviuri despre pandemii trecute și viitoare, despre știință și religie, despre migrație, feminism și discriminare. Sunt interviuri făcute pentru Libertatea și pentru Școala 9 în ultimii aproape doi ani de când suntem în criza asta nenorocită, dialoguri care mie mi-au aprins o flăcăruie de cunoaștere. Mi-au dat de gândit și m-au ajutat să pricep mai bine ce se întâmplă în jurul meu. Interviurile sunt un privilegiu. Prin interviuri am avut mereu ocazia să mă găsesc față în față cu oameni de toate felurile, extrem de interesanți, cu bani sau fără, cu povești de viață nemaipomenite, …
Ce cărți am citit în 2020. Călătorii din vârful patului
Am călătorit mai puțin anul ăsta. Ultima mea ieșire din țară a fost în Italia, la sfârșit de februarie, când izbucnise epidemia declarată repede pandemie. Mi-ar fi plăcut mult să plec în Wuhan, dar nu mi s-a permis, era închis totul. Nu mi-am frânt mâinile că n-am putut pleca, aveam nevoie și de experiența asta cu statul acasă. Aș putea spune că ficatul meu îmi mulțumește, l-am scutit de câteva whisky-uri pe care de obicei le dau peste cap cu talent moldovenesc de fiecare dată când ajung la „altitudinea de croazieră”. Alt leac pentru frica de zbor n-a funcționat până …
Femeie în pandemie. Lecții de cochetărie de la țară
Mi-am pus tocuri. Perechea aia bleu, din piele întoarsă pe care am mai purtat-o o singură dată. (Să fiu exactă, am purtat-o când am filmat un promo acum trei ani, la Digi24. Știu asta exact pentru că acum fragmente din acel video, cu mine la fereastră rulează într-un spot despre relaxare, astăzi, în mai, 2020. Și mă bucur să văd că sunt fața relaxării, cu toate că după atâtea duble, mă dureau picioarele îngrozitor și numai relaxată nu eram). Mi-am pus și rochia neagră, cu guler bărcuță, care îmi place atât de mult. Și am făcut un ghiveci de legume.
Pungă cu pungi, secretul murdar din dulapul generației care se crede mai eco decât cea a părinților
Astăzi ne-am pus singuri pe tronul salvatorilor planetei doar pentru că avem o traistă din pânză și că am decis să nu punem cele două portocale într-o pungă înainte de a fi cântărite. Să ne revenim, părinții și bunicii noștri sunt cei care au reciclat cu adevărat: adunau hârtie și sticlă cu tonele. Bine, erau și vremuri în care plasticul era o raritate. Oricum, ce-mi mai plăcea să mă duc să iau garanția pe sticle, bani din care, cu puțin noroc, îmi ajungeau cât să-mi iau o ciocolată rotundă, cu Scufița pe ea. De dragul acelor timpuri și în cinstea …
2019. Din Estonia, cea mai digitalizată țară din lume, în Kenya, țara cu cei mai mulți campioni la atletism. Am avut un an cât o planetă
E mai simplu să te uiți la anul care vine și să-i arăți liste cu promisiuni. Eu n-am făcut încă lista cu ce-mi propun anul ăsta, mă las și eu purtată uneori. Dar m-am uitat la ce-a fost în 2019. Am avut șansa să fac subiecte la care se ajunge greu. La propriu. Am călătorit singură, mii de kilometri. Îmi place să fac asta. Am filmat și pozat, am intervievat niște super oameni. O să sar peste câte am învățat, ce frumos și bine a fost, bla bla. A fost bine, dar a fost și rău, și nașpa, am mai …
City break în Neamț. Pe urmele amintirilor mele din copilărie
Îi știți pe constănțenii care văd marea o dată la doi ani, și atunci din autobuz? Cam așa sunt și eu cu județul copilăriei mele. Plimbările mele au fost până la Cetatea Neamțului din Târgu Neamț, la Pașcani la târgul de duminică, am fost o dată la Piatra Neamț, de două ori la Agapia și o dată la Cheile Bicazului. Dar niciodată nu e prea târziu să descoperi…
Matei Sarivan, olimpic, pasionat de robotică, student în Danemarca: „Cea mai mare diferență față de învățământul românesc este lipsa oricărui fel de frică”
Am lucrat ca jurnalist pe educație mulți ani. Și acum mai acopăr subiecte din domeniu. Ei, ideea e că unul dintre evenimentele repetitive pe care le acopeream erau, pe lângă vacanțe și evaluări naționale, olimpiadele internaționale. Astfel încât ajunsesem să-i cunosc pe câștigători foarte bine, fusesem la ei acasă, făcusem reportaje peste reportaje cu „creierele”, „talentele” și da, șirul clișeelor a continuat aproape de fiecare dată cu „au plecat geniile peste hotare”. De fiecare dată când plecau la facultăți pe la cele mai mari universități ale lumii, mi se părea că pierd ceva. Le și spuneam asta și încercam pe …
Anul meu 2018 ca un colac. Zece țări și un singur „acasă”
Am făcut colaci. Așa cum făcea mama și mamaia când eram mică. Făină, drojdie, sare, apă și ulei. Atât. M-a asistat mama prin telefon, dar sunt mândră de mine că mi-am amintit exact cum se răsucesc. Am dansat de bucurie că am putut să fac micile sfere, aproape sfere, din aluat. Au ieșit 12 colaci, coincidență sau nu, câte unul pentru fiecare lună din acest minunat 2018 pentru care sunt tare recunoscătoare.